DEZBATE ROMANIA

8 echipe, 40 de participanţi, un premiu de 1.000 euro, o singură temă de dezbatere: România. Vino si TU, la prima dezbatere din cadrul concursului pentru tineri “DEZBATE ROMANIA”

Sustine-ţi echipa favorită, pe 11 noiembrie, începând cu ora 14:30, în sala Robert Schuman (clădirea din str. Căderea Bastiliei, et.2) din incinta Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

“Reprezintă emigrarea o soluție pentru tinerii din România?” este ipoteza pe care o vor argumenta pro şi contra ECHIPA „Equilibrium” de la Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti si ECHIPA „41” Facultatea de Inginerie Electrică din Universitatea Politehnică, București.

La seria de dezbateri vor mai participa: specialistul în comunicare, Lucian Mândruţă (moderator şi preşedinte al juriului), artistul Florin Chilian, realizatorul tv Mihai Morar şi scriitorul Daniel Bejan.

Te aşteptăm, să-ţi susţii echipa şi să afli mai multe despre arta dezbaterii şi oratoriei. Mai multe informaţii despre proiect şi seria de dezbateri pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

Dezbate România este un proiect al Societăţii Civile pentru Reforma Moralîă şi al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Parteneri: Senatul Studențesc al Academiei de Studii Economice din București , Asociația Studenților din Universitatea București , Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Politice – Universitatea Bucureşti şi Asociaţia Studenţilor la Jurnalism şi Comunicare.

Anunțuri