ASJC România s-a întors de la AdPrint 2009

Am venit acasă! Deși suntem obosiți ca vai de noi, mi-am adunat ultimele puteri sa scriu acest post.

Am avut două zile de AdPrint încărcate, în care am participat la seminarii și am ascultat speakeri internaționali care au avut impact în industria publicității mondiale, am cunoscut oameni de creație, strategi, jurnaliști și comunicatori care țin paginile revistelor de business din țară și am petrecut alături de oameni care ne-au plăcut.

Mie pesonal mi-a fost inițial greu să mă despart de statutul de jurnalist și să-mi intru în pielea de ASJCistă, dar mândria de a avea Asociația Studenților la Jurnalism și Comunicare (România) la un festival european de publicitate mi-a dat imbold să încerc să-mpac și capra, și varza. A fost obositor, a fost agitație, dar a fost și multă distracție.

Și mi-am permis, din când în când, să las perspectiva de business la o parte și să încerc să văd festivalul ăsta prin ochi de student martor al unui eveniment profesional al industriei în care încearcă să pătrundă.

M-am pus în pielea colegilor nu mult mai mici decât mine și am văzut oameni precum Cristi Munteanu (TBWA \ Merlin), Andrei Borțun (Millenium Communications) sau Jorg Riommi și Daniela Nedelschi (Saatchi&Saatchi România) atenți la numele studenților atunci când făceau cunoștință, zâmbind sincer (zic eu) și bucurându-se să vadă că ”viitorul industriei” că este interesat de așa ceva.

Am văzut organizatori care nu făceau diferența dintre un jurnalist acreditat, care își programează un interviu, și o studentă de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Raluca Furtună) care își dorește să stea câteva  minute de vorbă cu un speaker internațional, pentru a publica un interviu pe blogul organizației de tineri jurnaliști care a adus-o la festival.

Am văzut un AdPrint ușor ermetic, pe care n-ai cum să-l înțelegi în totalitate dacă ești acolo pentru prima dată, dar prietenos. Am văzut un AdPrint unde n-a colindat coridoarele hotelului chiar toată crema publicității românești (e criză și-aici) și cu rezultate slăbuțe la gala de premiere, însă cu o anume emoție pe care am mai întâlnit-o.

Este vorba despre acea emoție pe care o am și eu ori de câte ori facem un proiect internațional și ne reîntâlnim cu oamenii din rețeaua European Youth Press, alături de care am lucrat, pe care îi respectăm și care ne-au devenit prieteni peste ani. E acea emoție care face diferența dintre oamenii care-și încheie viața profesională la 17.30, se duc acasă și redevin oameni, și aceia pentru care colegii de breaslă sunt prieteni adevărați, cu care au un background solid. E o diferență pe care a exprimat-o cel mai bine Patrick Collister în prezentările sale – unii sunt constructori și execută  ceea ce li se cere, iar alții sunt arhitecți, au viziune și trăiesc pentru ceea ce fac.

Anunțuri